Anunț, Informare

Începe colectarea gratuită a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE)

CUM PROCEDĂM?

Plasați comanda între 1-25 ale lunii, la telefon Dispecerat: 0799 979 405 sau la [email protected] specificând adresa de colectare, numele și telefonul persoanei de contact, precum şi obiectele pe care doriți să le reciclați.

Pregătiți obiectele și așezați-le la poartă în dimineața colectării.

Colectarea va fi efectuată cu mașini special destinate ale companiei noastre de salubritate în ultima zi de sâmbătă a fiecărei luni, în intervalul orar 8.00-14.00.

CE SUNT DEEE-URILE (DEŞEURI DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ȘI ELECTRONICE)

Echipamentele electrice şi electronice scoase din uz, care funcţionau cu baterii sau pe bază de curent la priză, conţin substanțe periculoase pentru mediu și sănătate dacă se pierd în natură (gaze cu efect de seră sau metale grele).

Colectate separat, aceste deșeuri au un grad de reciclare între 85-90%, și pot fi reintroduse în cicluri de fabricație.

  • Frigidere, congelatoare, aparat aer condiționat, radiatoare;
  • Televizoare, monitoare, laptopuri, tablete;
  • Mașini de spălat rufe, aragaz, plite electrice, maşini de spălat vase, centrale termice, boiler electric;
  • Aspiratoare, cuptor microunde, fier de călcat, espressor, robot de bucătărie, scule electrice, jucării electrice, echipamente de iluminat, țigări electronice, prelungitoare;
  • Telefoane mobile, unități centrale, imprimante, copiatoare, console, routere;
  • Becuri led, becuri şi neoane fluorescente;
  • Panouri fotovoltaice, etc.